Calare in zari

Cred ca toata lumea are o imagine predefinita cand vine vorba de participantul la trafic, denumit motociclist. Motivul pentru care aduc aminte de el este ca si eu sunt unul, un calaret pe un cal de fier, ce cauta mereu desprinderea de realitate, fuga de gandurile rele si libertatea de a isi implini dorintele.

Asta asa vad eu motociclismul, un mod de a te redescoperi, de a putea spune cu mana pe inima ca atunci cand motocicleta este sub tine, devii alt om, cu alte responsabilitati si trairi, ca libertatea nu inseamna iresponsabilitate, ca realitatea nu inseamna vise, ci doar explorarea posibilitatilor pana atunci de neincercat.

Este pacat atunci cand in acest fenomen moto, apar persoane ce nu se apropie macar de ideea de mai sus, ci doar detin o motocicleta pentru un sentiment de fala, de dovada materiala ca ei sunt mai presus decat ceilalti. Dispare respectul si apare pericolul, se face nevazuta atentia si apare teribilismul.

Vorbeam cu un prieten bun si gandurile mi s-au confirmat, pur si simplu poti imparti calaretii acestia teutoni, in cei care cauta libertate in zari si cei care cauta libertate in moment. Am incercat sa fiu si eu o scurta perioada din a doua categorie insa dupa ce ajungeam acasa, ma gandeam la cate puteau sa mearga gresit, la cate puteam evita si ramaneam cu un gol in stomac. Mi-am propus si multumesc dorintei mele de a reveni pe drumul cel bun, la modul in care din un mic teribilist am devenit un maricel aventurier.

Fata de anii trecuti, petrecuti in fata calculatorului si asteptand o ocazie poate de a iesi din cotidian, anul acesta am refuzat sa mai stau si sa conduc informatiile din calculator, am apucat motocicleta de ghidon si am indreptat-o acolo unde mintea mea imi spunea ca libertatea ma asteapta.

Nu cred ca se poate compara cu altceva ceea ce poate oferi mica aceasta masinarie pe doua roti, atunci cand iti lasi gandurile sa te poarte liber, cand calatoria in necunoscut nu mai este ceva de temut, ci de imbratisat cu toate trairile, ca sentimentul ca traiesti sa fie mai viu ca niciodata.

Zilele trecute, cautand prin debara am dat peste un obiect pe care l-am tot evitat inconstient, o chitara clasica daruita de unchiul meu, la plecarea lui din tara. Amintirile m-au incercat, cand am zarit-o, nu cu mult timp in urma reusind intr-un sfarsit sa ii repar micile defectiuni si sa pun un set nou de corzi. Vazandu-ma de acum intr-o pasa buna de a scrie mi-am spus ca totusi nu ar strica sa incerc sa calc pe urmele unchiului si folk-ul pe care il indragesc sa imi fie mai aproape, mai la indemana si poate, mai viu prin mainile mele.

Dorinta naste pasiuni se pare, pentru ca mi-am procurat lectii de chitara si ma gandesc cu un jind oarecare la ce ma asteapta in zilele ce vor veni, cum vor plange degetele mele pe acorduri si cum melodia ma va aduce intr-o stare in care nimic nu mai conteaza decat clipa.

Pasiunea aceasta as tinde sa spun ca vine si din familie, poate si din gene, undeva in arborele genealogic cineva a presarat ardoarea de a scrie si a canta, numai ca a pus-o astfel incat sa nu iasa la iveala decat la momentul potrivit, atunci cand marul va fi copt si mintea inteleasa.

Exist momentan, traiesc mai mult ca ieri, voi exista si maine deci voi trai la infinit, atata timp cat cineva va fi acolo sa citeasca randurile pe care le-am scris, cu umilinta si dorinta.

Tare bine e cu rock in sange

Precum titlul induce ideea, tare bine e cu rock in sange. De ce spun asta, care este motivatia afirmarii ca muzica rebeliunii si impotrivirii imi place din ce in ce mai mult?

Raspunsul ar fi ca aceasta forma de arta, neinteleasa de mine pana acum o scurta perioada de timp mi-a eliberat prejudecatile, mi-a descatusat mintea si gandirea, a fost imboldul de care am avut nevoie sa imi spun ca viata se traieste si dincolo de monitor, dincolo de scaunul din coltul dormitorului, dincolo de rutina zilnica.

O mare contributie a fost influenta lenta dar sigura a catorva prieteni si colegi, amici, de la care am putut aduna ce este mai bun si mi-am dezvoltat parca inca un simt, ce mi-a permis sa inteleg mesajul, sa vad dincolo de zgomot.

Cred ca expresie mai plina de inteles decat “sa vad cu ochii mintii” nu poate sa explice ce s-a intamplat, cum dintr-un om retras si introvertit, se pot scoate micile piedici, cum din cel al carui minte logica se muleaza dupa muzica, da la o parte prezumtiile si imbratiseaza arta.

Vorbind cu o foarte buna amica, am observat impreuna ca modul in care rock-ul este perceput se schimba foarte mult functie de varsta: copil fiind esti atras de ritmul ciudat, de zgomotele parca placute; devii adolescent, deja intervine ideea de rebeliune impotriva tuturor ce sunt in antiteza cu ideile tale; ajungi spre maturitate (cel putin mentala) si daca vei avea ocazia sa intalnesti oamenii potriviti, o lume noua te asteapta sa fie descoperita si imbratisata.

Va invit la o portie de libertate mentala si spirituala, alaturi de trupa Alternosfera si piesa 1500 (romanasi de peste Prut), o recomandare recenta pe care am primit-o cu caldura.